Iubirea = Drog?

Desigur ai auzit cineva, candva, spunand, "iubirea este ca un drog". Este ce oamenii francezi numesc un "cliché" care inseamna: un proverb folosit prea des incat a devenit ne-original si plictisitor. Pai da, asa e, sunt complet de accord, DAR, daca proverbu asta a devenit un cliché, oare nu ar avea un strop de adevar in el? Eu zic ca are. EN FAIT, eu zic ca este chiar foarte adevarat. Nu ca "iubirea este CA un drog", dar mai bine zis, "iubirea este un drog".
Hai sa ne gandim un pic.
Lumea este NEBUNA dupa iubire. Vrei sa fi indragostit/a, vrei sa ai fiori, scantei, fluturi in burta si alte prostii. Cand esti copil si te indragostesti pentru prima oara, te loveste cel mai tare. Esti cel mai fericit, orice s-ar intampla rau nu conteaza pentru ca ai pe cineva care te iubeste. Uneori numai vorbesti cu unii prieteni sau familia pentru persoana iubita. Ei iti spun ca poate nu e bine ce faci, poate nu e persoana pentru tine, dar tie iti pasa mult prea putin. Ai NEVOIE de persoana aia. Trebuie sa stii unde e la orice moment, sa dai bipuri non-stop sa ii amintesti ca te gandesti la el sau ea. Cand sunteti impreuna te simti ca in paradis. Faci orice ca sa ii fi pe plac, doar ca sa mai fiti impreuna. Cand va certati despre ceva, parca lumea devine intunerica si nimica nu te mai face fericit. Tot ce vrei este sa va impacati, sa il/o simti aproape din nou. Si apoi, bineinteles, despartirea e cea mai grea. Poti sta acasa zile la rand plangand. Absolut nimica nu te mai face sa zambesti, sau daca zambesti, e doar actorie. Iti vine sa faci nebunii. Vrei sa ii suni non-stop, sa treci pe la ei noaptea tirziu, sa faci un gest grandios ca sa ii arati cat de multi iti lipseste. Dupa un timp, putin cate putin, vezi ca incepi sa zambesti din nou, sincer, chiar vrei sa iesi din casa, poate chiar nu te mai gandesti la persoana aia asa des, si trece. Pana cand gasesti pe altcineva.
Daca povestea asta ar fi fost despre cocaina si nu iubire, tot la fel ar fii.
Dar exista altceva, mult mai sadic, despre oameni. Cu dorgurile, da, intradevar e nasol si e greu sa te lasi, exact cum e greu sa te desparti de persoana iubita. Dar ce e mai groaznic despre iubire, este ca dupa ce treci printrun cosmar, tot trebuie sa mai gasesti pe cineva de iubit, ca na, asa e normal. Dupa un timp, intanlesti pe altcineva, si o iei de la capat, tinand in cont, ca orice zambet, orice sarut, poate aduce sfarsitu mai aproape.
Nu inteleg.
Nu inteleg de ce oamenii au fost facuti co o putere incredibila de "self-destruction". Pentru ca asta e. Dupa orice despartire, ma intreb, bai frate de ce mai incerc??? De ce tot astept baiatu ideal pentru mine?? Eu cunosc o gramada de baieti si fete care nu sunt ca mine. Ei sunt enorm de fericiti ca sunt singuri. E atat de usor, tot ce vor ei este pe cineva pentru o seara, si apoi, la revedere si numai bine. Cand sunt cu cineva si sunt indragostita ma uit la oamenii astia cu mila, ca ei nu stiu ce e iubire 'adevarata'. Dar cand stau sa ma gandesc mai bine, oamenii astia sunt mai destepti decat toti prostii astia indragostiti. Le bate cineva la cap? NU. Se zbat ei sa fie pe placu lu cineva? NU. Plang ei nopti la rand dupa cineva? NU.
Suna bine nu?
Dar noi nu suntem asa. Noi iubim drogu mult prea mult. Suntem prea dependenti ca sa-l lasam vreodata. Ne gandim, mai poate totusi o sa-mi gasesc persoana perfecta si o sa fiim o viata impreuna si fericiti. Dar care e probabilitatea ca o sa gasim persoana asta? Ca nu o sa ne divortam? Sau hai poate nu ne divortam, dar care e probilitatea ca noi chiar vom fi fericiti o viata intreaga alaturi de cineva? Ne doare in pula de probabilitate :) Si iubirea, exact ca un drog, poate ucide. O da, o stiti bine, ati auzit o mie de ori la stiri cum oamenii se omor pentru ca s-au despartit de persoana iubita, sau persoana iubita le-a inselat, etc. Mai exista multe cazuri cu oameni batrani casatoriti; cand unu dintre ei moare, nu cu mult timp dupa moare si celelalt.
Asa ca, pentru toti dependenti de drogu asta fatal, as putea sa va dau sfaturi, sa va spun ca nu e bine ce faceti, ca ati fi mult mai fericiti fara iubire, dar degeaba, sunteti de ja prea dusi. Tot ce pot sa va spun este "bon chance!" si sper sa gasiti vena potrivita.

Negativitatea

De cand ma cunosc ma gandesc la rau. Orice as face nu e destul, mereu va fi ceva care imi lipseste. Normal ca au fost chestii care m-au facut fericita, dar pentru prea putin timp. Daca stau sa ma gandesc eu bine, bine de tot, la un timp unde eram 100% satisfacuta cu viata mea, deci totul sa fie absolut perfect...nu pot. Pentru ca asa ceva nu a existat niciodata pentru mine. Am stat aici si m-am plans si m-am plans mereu si acuma chiar merg la un psihiatru (sau cum plm se scrie) ca sa ma mai plang un pic si la ea ca nu imi place viata mea, ca nu sunt fericita, ca vreau multe si am putine. Mai ii bat si pe prietenii mei si pe familia mea la cap despre prostiile astea. Dar hopa asa, sa gandim un pic logic pentru un moment, daca se poate si aveti placerea.
In primu rand. Daca eu stau aici si ma plang si plang si-mi tai venele ca nu sunt fericita...asta cu ce ma ajuta? A da...CU NIMICA.
Si stai asa. Stai asa vere ca nu e totul chiar asa de rau. Sa incepem.
1) Sunt la facultate- asta e bine. facultate = fata desteapta. Si in plus cand ies de la facultate pot sa imi gasesc o munca buna care plateste bine. Deci n-o sa mor de foame si nu o sa lucrez ca o tarfa. BUN.
2) Am bani. Stiu ca banii nu aduc fericirea dar aduc securitatea. Daca eu vreau sa fac ceva, de exemplu sa merg la fac in Europa, eu pot sa fac asta. Daca vreau sa merg oriunde in lume, eu pot sa fac asta. BUN.
3) Am familie si prieteni care ma iubesc si ma sustin. Fara ei, as fi nimica. BUN.
4) Am o personalitate buna. Ok, sunt cam nebuna uneori si viata mea e ca o telenovela, dar eu sunt o fata buna. Sunt comica, desteapta decat cand vine vb despre iubire, iubesc, am incredere in oameni, tin la oameni din tot sufletul, sunt modesta, sunt intelegatoare, sunt sexy dar nu tarfa. BUN.
5) Arat bine. Chiar daca stiu asta nu inseamna ca nu sunt modesta, dar sunt realista si am voie sa ma simt bine. Realitatea este ca arat bine. Baietii se uita dupa mine, imi dau complimente, unele chiar superbe uneori. Am baieti dupa mine. BUN.

Singuru lucru care imi mai trebuie este sa am corpu ala. Corpu ala mortal. Doamne cand merg in Romania si vad toate fetele pe langa mine atat de slabe nu-mi vine sa cred. Eu nu sunt slaba, sunt chiar grasutza. Nu grasa, dar mai grasa decat slaba, sa zicem asa. Nu pentru altcineva, dar pentru mine, vreau sa slabesc. Daca as fi si slaba, atunci chiar ca m-as simtii tare.
Bai Oana poate nu esti fericita dar tu meriti multe. Nu pot sa ma las, nu pot sa suport ceva doar pentru ca mi-e frica ca n-o sa mai vina ceva mai bun. O sa vina. Am 18 ani. Am timp. Ok si ce daca nu am un prieten de 3 ani si nu sunt logidita?? As vrea sa am o relatie serioasa, e adevarat, dar nu trebuie sa mor dupa asta. Va venii. Trebuie sa sper, trebuie sa tin de speranta asta. Am oameni care ma iubesc, care imi vor binele, care ar face orice sa ma vada fericita, si atata tot. Si apoi am oameni care nu ma iubesc, in care nu pot avea incredere, dar nu inseamna ca nu pot sa ma bucur si de ei. Mai radem, ce pula mea. O sa sper, o sa-mi dau seama ca merit multe, nu tac si inghit pentru nimeni. Mai bine delicvent la 13 ani decat tarfa la 15.