Cel care ti-a scapat.

Aha. Poate deja te doare inima cand vezi titlu asta. Multi, daca nu toti oamenii au trecut prin asa ceva. Persoana perfecta, cu care te-ai imaginat de atatea ori, dar a scapat cumva. Poate era cineva care era prea matur, sau cineva care iubea pe altcineva. Effectiv era o situatie prea complicata. Te gandesti la persoana mereu si ai vrea macar pentru un moment sa o simti aproape. Dar nu se poate.

Eu am trecut prin asta. Cunosteam un baiat, de cand eram mica, si mi-era atat de drag. Il vedeam doar vara, dar nu conta. Cand eram impreuna mereu era guarantat sa radem si sa ne simtim bine. Se aduneau cat mai multi copii si ne jucam de toate. Dar chiar cand eram intrun group mare, mereu vorbea de parca era doar pentru mine. Sau doar asa mi se parea? Asta nu am stiut niciodata. Eu mi-am dat seama imediat ca imi placea de el, chiar daca nu puteam sa ii spun in niciun caz. Mai scapam un flirt uneori, dar era o limita pe care o cunosteam amandoi si nu o puteam depasii, pentru ca era un risc prea mare. Imi placea de el prea mult, daca ma refuza, muream. Asa c-am ales toti anii astia sa-mi musc limba si sa ma prefac ca sunt doar amica lui.

Dar ce baiat. Nu, nu era cel mai frumos baiat, dar avea niste ochi si un zambet smecheresc care ma topea. Cand plecam de langa el, incercam sa zambesc ca el doar ca sa-l simt mai aproape. E genu de baiat care rar intanlesti in ziua de azi. Cu bun simt, politicos, cand e nevoie, dar tot baiat de cartier care stie orice vers de la parazitii si bug mafia. O gandire logica, mereu gasea o solutie. Foarte destept, si modest, niciodata nu s-a dat ceva care nu era. Enorm de sarcastic, iesea cu cele mai haioase replice daca cineva incerca sa-l ia la misto. Nu era un porc care vorbea despre femei ca niste tarfe. Chiar niciodata nu a incercat ceva aiurea cu mine, era foarte respectos. Si pentru asta il admir. Chiar daca nu vorbeam noi despre chestii prea serioase, stiam ca era acolo pentru mine daca era nevoie. Fara vrajeala de doi bani; baiatu asta era real. Uneori cand stateam langa el pe o banca imaginam cum ar fi daca l-as saruta. Sau alteori daca mergeam la magazin sau oriunde cu el imaginam cat de frumos ar fi sa ma ia de mana.

Dar timpul a trecut, inevitabil, iar toti am inceput o viata noua. Dupa liceu a venit facultatea, toata lumea era mai stresata, mai ocupata. Eu am cam pierdut legatura dupa un timp, dar venea timpu sa ma intorc si numai eram cu fostu meu, eram singura. Prima seara am stat acasa plictisita, si m-am dechis sa ies la o plimbare, singura de nebuna. Am vazut ca unii din gasca noastra erau pe afara, si mi-era un pic jena ca nu am mai vorbit cu ei ceva timp dar pana la urma m-am dus sa ii salut, macar. Cand l-am vazut pentru prima oara dupa atata timp parca nu puteam sa respir. Era neschimbat, aceiasi baiat dragut care m-a invatat versuri vulgare, care mereu ma aducea inapoi la pamant daca sufeream prea mult. Cand mi-a zis numele c-un zambet credeam c-o sa lesin acolo, dar i-am zambit inapoi si-am stat jos. Dupa cateva minute era de parca nimica nu s-a schimbat, chiar daca stiam ca totul s-a schimbat de fapt. Ne-am jucat carti si dupa ceva timp mi-a zis sa mergem pana la magazin sa luam niste bere. Am acceptat.

Tot drumu acolo nici nu stiam ce sa mai spun, era seara si mi-era atat de dor de el, daca mai beam si bere era clar c-o sa-l sarut. In sfarsit l-am intrebat daca are pe cineva. Mi-a raspuns da, si imediat s-a inrosit. Dintrodata m-am simtit rau, parca cineva mi-a dat un pumn in stomach, dar m-am prefacut ca eram fericita pentru el. Ca o amica buna. Mi-a povestit ca e cu ea de vreo cateva luni deja si totul mergea bine. Era foarte discret, desigur nu-mi dadea mai multe detalii. Dupa ce ne-am intors, am baut si ne-am jucat impreuna toata seara, m-am simtit minunat. Si asa a fost in fie care seara de atunci, pentru cateva saptamani. Chiar am devenit amici buni din nou, dar normal ca eram geloasa pe fata cu care era. Ea evident nu era de acolo, si ei se vedeau mai rar. Nu vorbea despre ea decat daca il intrebam, si orice raspuns era scurt. Uneori pleca mai incolo sa vorbeasca la mobil, si era clar ca vorbea cu ea dupa cum zambea. Eram geloasa.

Cand era ultima mea seara, ploua afara si nu era nimeni, si l-am sunat pe el ca sa-mi iau la revedere. Parea trist si mi-a spus ca vine la mine la scara sa stam un pic de vorba inainte sa plec. Am fost un pic surprinsa, dar fericita. Era vreo 12 noaptea, si a venit cu doua beri. Am vorbit ore intregi, nici nu stiu despre ce, nici nu conta. Radeam si ne aduceam aminte despre prostii ce faceam cand eram mici.
"Acuma s-au schimbat multe, numai suntem copii," i-am spus, un pic trista.
"Ei nu. Eu inca te vad cum ii injurai pe copii aia mai mari care te-au lovit cu mingea cand se jucau fotbal," mi-a zambit cald.
Apoi a venit momentul. Ne-am uitat amandoi unu la altu cateva clipe, fara nici un cuvant. Simteam ca vroiam sa explodez, sa tip cat de mult il iubesc, si cum tot ce-am vrut vreodata este sa fiu cu el. As fi facut orice sa fiu cu el.
"E cam tirziu, ar trebuii sa ma tirez pana nu ma dau ai mei disparut," a ras.
Si uite asa a trecut momentul.
M-a durut, normal, dar nu m-a mirat. El era cu cineva, o iubea, si niciodata nu i-ar face asa ceva. Nu el. Si absolut nu cu mine. Ti-am mai spus, gandire logica. L-am respectat mult pentru chestia asta. Stiam ca era o sansa prea buna ca nu o sa mai vorbim asa mult vreodata, si ca niciodata nu voi fi cu el, dar totusi, va fi mereu un baiat foarte special in viata mea. Un amic bun.

Prosti

De mult timp ma gandesc la cat de prosti suntem uneori. Si vorbesc despre toata lumea, inclusiv despre mine. Bai suntem batuti in cap? Mereu vrem ceea ce nu putem avea. Am dreptate? O sti bine. Visam la o viata mai buna, sa fiim cat mai bogati, cat mai fericiti. Si inima e atat de retardata uneori, te face sa crezi ca poti avea ORICE vrei. Nu vreau sa fiu pesimista, si crede ma de multe ori am incercat sa fac pe SuperGirl, sa ma gandesc ca pot face impossibilu si ca voi reusi. Normal ca ma refer mai mult in dragoste.

Bai parca mereu suntem atrasi de oamenii nepotriviti, mai ales noi fetele, stupidele. Si chiar stim, stim ca nu facem bine. Poate este baiatu ala "rau" si "golan". Toata lumea ne spune, "vezi ca nu e bine ce faci", sau, "el nu e de tine". Si noi ce gandim; lasa ca daca nu e de mine acuma il voi schimba eu. Ce gluma. Oamenii nu se schimb. Poate te-a mintit, si ti-a promis ca se va schimba doar pentru tine, ca o sa incearca cat poate el de mult sa numai fie asa, si ca totul va fi bine. Mda, incodata, ce gluma. Dar credem. Credem fiind ca vrem sa credem ca iubirea va reusi sa invinga orice. Ca esti atat de oarba cand esti indragostita si altceva numai conteaza. Si chiar cand greseste, si te face sa plangi si esti atat de distrusa, tu tot il ierti fiind ca e bine sa-i mai dai o sansa si poate va fi diferit acuma ca si-a dat seama cat de mult a gresit. Incodata, ce gluma.

Nu vreau sa par nebuna sau anti-love, dimpotriva, eu mereu am fost cea care a sperat, si a incercat sa "work it out" si sa faca totu bine, ca la inceput. Si crede ma eu nu vorbesc despre orice caz, fiecare e diferit. Sunt baieti in lumea asta care te surprind cu bunatatea lor, si sunt sinceri si tot ce ai vrea. Dar cand ai fost mintita sau inselata sau batuta sau distrusa mental de atatea ori, cum mai poti sa ai incredere? Nu e usor. Devii din ce in ce mai suspicoasa. Daca nu-ti da bipuri cum iti dadea inainte, sau daca spune ca are treaba mai mereu, gata, tragi concluzii repede, numai vrea sa fie cu mine, s-a plictisit, are pe altcineva, e clar. Nu mereu e asa. Dar nici n-ai de unde sa stii. Mai ales daca se poarta diferit sau te supara mai mereu.

Si atunci, cum stii cand e deajuns? How do you know when enough is enough? Cum iti poti dea seama ca e chiar totul terminat, si e mai bine sa o lasi aici, pentru totdeauna. Cand iti dai seama ca numai exista nici o speranta, si ca e mai bine asa? Eu una habar n-am. Niciodata nu am vrut sa pierd speranta. Cred c-am fost atat de obsedata sa stiu ca cineva tine la mine si de teama sa nu raman singura, am tinut de relatii cat am putut. Pana cand el isi da seama ca numai merge, si se desparta de mine. Si ce groaznic e cand cineva se desparta de tine si tu inca il iubesti. Te lasa fara nici un cuvant, fara nici o speranta.

Acuma mii de ani, Italienii aveau o theorie ca atunci cand o societate merge cel mai bine si prospera cel mai mult, se numeste "Golden Age" (nu stiu cum se scrie in romaneste). De la punctul asta, totul este atat de perfect incat societatea n-are decat sa mearga in jos, pana cand numai exista. Asa se poate gandii si despre relatii. Totul pare perfect la inceput, simti ca totul devine din ce in ce mai bine si simti ca te indragostesti mai mult in fie care zi, mai ales la punctu in care spuneti pentru prima oara, "te iubesc". Dar passiunea asta dispara, si intro zi te trezesti si realizezi ca nimica nu e la fel, si dupa scurt timp poate te si desparti.

HOWEVER, dupa theoria cu Golden Age, cei Catholici au propus o alta theorie. Ei au spus ca societati nu au niciun Golden Age, ci ca ei se schimb si progreseaza spre altceva mai bun. Asta se poate spune si pentru relatii, fiind ca multe relatii se schimb cu timpu spre ceva mai puternic, spre exemplu cand spui "te iubesc", apoi daca va casatoriti, aveti copii etc. Dar mai probabil este ca relatia se va sfarsii.

As vrea sa fiu mai puternica. Macar pentru o data in viata mea sa stiu ca numai merge relatia si sa ma despart de el, fara sa-mi pese ca voi fi singura, sau ca "poate" puteam face mai mult sa ramanem impreuna. Dar din nou repet, de multe ori suntem prea prosti sa gandim asa logic.

E o lupte mare intre creier si inima.

Dar stii ce gandesc eu, si mai oricine gandeste asa cand sau daca vei pierde persoana iubita: sunt atat de tanara, voi mai trece prin asta vreo mie de ori si inca mai am de invatat atat de multe, si asta e viata.

Si sincer, chiar asa e. Nu inseamna ca nu o sa suferi, ca nu o sa plangi poate zile intregi si chiar poate n-o sa mai iubesti mult timp, dar nu-ti poti schimba soarta. Tot ce poti face este sa te distrezi si sa traiesti fiecare clipa la maxim, cat ai timp.

Aparente.

E noapte, tirziu... ee, e 1 dimineata dar e tirziu pentru mine ca trebuie sa ma trezesc in cateva ore. Am vrut sa fac a doua blog despre viata mea, adica despre viata de liceu si acuma viata la faccultate, dar nu pot sa dorm. Ma gandesc la altceva, mai interesant. Sau poate nu. Aparente.
Daaa, stii bine despre ce vorbesc. Totul pare cumva. Gandeste te la cate ori ai inceput o fraza cu, "mi se pare.." sau "cred ca..". Da. Ti se pare ca ceva este cum crezi, dar realitatea de mult ori e mult mai diferita.

Eu, pot sa recunosc, chiar daca, crede ma, nu sunt mandra sa recunosc, am fost mereu o geloasa. O da. Mare geloasa. Si chiar despre orice. Eram geloasa pe fete mai frumoase ca mine, mai slabe, mai destepte, mai funny, mai bogate, mai smechere...si ce a fost cel mai rau, am avut o prietena care era toate la o data. O frumoasa, inalta c-un corp atat de perfect. Cand mergeam pe strada impreuna, ma simteam invisibila langa ea. Ea nici nu incerca sa fie atat de frumoasa, se trezea din pat si parca era o zana. Avea un zambet fermecator, toata lumea o iubea iar ea era buna cu oricine. Imi placea de ea atat de mult, si ea la fel, si stateam impreuna mai tot timpu, mai mult acasa la ea. Si ce casa, era mai mult ca un palat! Avea de toate fata, iar la scoala nici numai spun, doar nota 10. Si mai era ceva, chestia pentru care am invidiato cel mai mult; avea un prieten perfect. Dar perfect, stii ce-i aia? S-au cunoscut de copii si erau impreuna de vreo mie de ani, cel putin. Era absolut innebunit dupa ea. Facea orice pentru ea. O saruta atat de profond. O lua de mana oriunde mergeau. Daca o supara, venea a doua zi acasa la ea cu flori. Ce ma durea cel mai tare era cum o privea. O privire atat de puternica, plina de iubire si admirare. M-am rugat la Dumnezeu sa se uita un baiat la mine macar o data cum se uita el la ea.

Dar asta a fost cand eram mici. Dupa un timp, eu numai am tinut legatura cu ea. Apoi dupa doi ani am auzit ca a plecat in alta tara cu familia. M-am gandit la ea din cand in cand. Imi aduc aminte cum tot gandeam ca ea a plecat in alta tara si acuma e SI mai tare decat era inainte, probabil ca l-a luat si pe prietenul ei. Uram cat de perfecta era viata ei. A, scuza ma, cat de perfect parea viata ei. Dupa alti doi ani, am primit vesti de la bunica mea ca ea s-a intors in romania. Ciudat, m-am gandit. Dupa cateva zile, m-a sunat. Foarte ciudat! Eu am crezut ca era mult prea perfecta sa ma mai caute pe mine. Eu care ma simteam un nimeni fata de ea. M-a intrebat daca as vrea sa merg pe la ea acasa, sa stam si noi de vorba c-a trecut mult timp. Am acceptat, si m-am dus la ea. Cand am vazuto pentru prima oara, imi venea sa mor de ciuda. Mai frumoasa ca inainte, maturizata, imbracata la patru ace, perfect bronzata, cu zambetu ala mare pe fata.
"Uite," mi-a spus, si mi-a dat o cutiuta, "stiu c-a fost ziua ta de curand, nu stiu daca o sa-ti placa.." Am deschis cutiuta, era o bratara de argint atat de frumoasa. In mintea mea eram disperata. Era chiar perfecta. I-am multumit, si am intrebat-o cum a fost in cealalta tara. "Foarte frumos...mersi." Mi-a spus scurt. Am intrebat-o ce mai face prietenu ei, daca l-a luat si pe el. "Da, e bine, totul e..." s-a oprit. Vedeam cum se lupta cu lacrimiile ei. "Nu e nimica bine, nu-mi vine sa cred ca asta e viata mea." Dintrodata m-am enervat. M-am gandit la toti anii astia si cat de mult o invidiam, era perfect, de ce draqu se plangea??
"Viata ta? Oh vai, saraca de tine. Esti prea frumoasa si prea bogata, si ai un prieten prea bun sa fie adevarat. Ai o viata perfecta! Niciodata nu o sa ma simt rau pentru tine!" Am tipat. S-a uitat la mine atent, ii curgeau lacrimiile.
"Perfecta? Asa ma vezi tu? Eu am niste parinti care imi dictez viata, care imi spuneau ca nu eram buna de nimica daca luam vreo nota sub 10. Tata o inseala pe mama iar ea e prea proasta si iubeste banii atat de mult ca sta cu el, dar nu ma lasa sa vorbesc cu ea despre nimica. L-a facut pe fratele meu si m-a pus sa stau cu el toata ziua cand era la munca. Si seara daca ea vroia sa iese undeva tot pe mine ma punea sa stau cu el. Si asa e ca prietenu meu este extraordinar, dar el nu e bogat, iar parintii mei nu il accepta. Cand am auzit ca trebuie sa plec din tara, am plans atat de mult si m-am rugat de ei sa nu plecam, crezi ca le-a pasat? Ce sa le pasa lor ca eu trebuiam sa incep liceu aici cu toti prietenii mei si prietenu meu. Am intrat intro despresie foarte mare, iar prietenu meu m-a asteptat tot timpul asta find ca m-a iubit, dar acuma ca sunt din nou in tara cu el, realizez ca nimica nu e la fel. Ne certam mereu, suntem foarte diferiti. Am crescut amandoi in timpul in care am fost departe unu de altu, iar acuma e ca un strain. Ce pot sa fac eu acuma, mama l-a nascut pe al doilea frate, iar acuma ma ocup mai mult de el. Trebuie sa iau totul de la capat. As fi vrut sa fiu ca tine..."
"Ca mine?? De ce?"
"Cum adica de ce? Tu nu ai niciun frate de ingrijit, nici o relatie serioasa. Parintii tai te iubesc si poti vorbii orice cu ei. Esti frumoasa si desteapta si te distrezi mereu. Esti o norocoasa."
Am stat mult timp sa ma gandesc la ce mi-a spus. Eu stiam ca parintii ei erau un pic mai dificili, si c-avea grija de fratele ei mereu, dar n-am considerat ca asta chiar o durea si era greu pentru ea. Si-a lasat toata viata aici in tara cand a plecat. A fost traumatizata, iar eu credeam ca se distra de minune. Iar prietenu ei, cel care o privea atat de frumos, el numai era asa nebun dupa ea cand si-a dat seama cat de multe s-au schimbat. Eu credeam ca totu era perfect. Tot timpu asta, ea vroia sa fie ca mine.

Aparentele inseala. Eu inca sunt invidioasa, dar m-am calmat mult. Am invatat ca nimica si nimeni nu e perfect, chiar daca asa ti se pare. Eu numai vreau sa fiu obsedata cu ce au altii, ci sa fiu fericita cu ce am eu. Si am multe. Good Night.

First Blog.

Hello friends. Wow primu meu blog, nu-mi vine sa cred. Eu care am atat de multe ganduri si multe (prea multe uneori) chestii de zis deabea acuma m-am gandit sa-mi creez un blog. Ce sa facem, better late than never.

Soo...de ce acuma? Pai s-au intamplat multe chestii noi in viata mea in ultimu timp, si vreau sa le documentez, asa ca o amintire de cum era viata mea la 18 ani. Uneori incerc sa ma gandesc la cum era viata mea cand eram mai mica si pur si simplu nu-mi aduc aminte, dar ar fi fost frumos daca aveam vreun journal sau "diary" cum spunem noi. Amintiriile pentru mine sunt foarte importante, si stiu c-o sa-mi faca placere sa citesc chiar acest blog pe la vreo 45 de ani cand poate o sa am copii de 18 ani.

Dar de ce in romaneste cand eu vorbesc de o mie de ori mai bine in engleza?? Well vezi tu asta e o chestie. De vreo 8 ani (cred) tot ma intorc in romania la vara, sa-mi visitez familia si prietenii de acolo. Mereu ma distrez, mereu rad si MEREU plang dar mereu merita fiind ca mereu cunosc oameni noi care (unii dintre ei macar) sunt interesanti si invat multe de la ei. Si desi ca e greu la inceput cand ma intorc in romania fiind ca tot anu vorbesc in engleza, imi dau drumu destul de repede, si incerc sa prind cuvinte noi, expresii care-mi plac. Oh crede ma, nu le folosesc bine mereu. Chiar de multe ori incurc cuvinte si persoana cu care vorbesc habar n-are ce vreau sa spun cu adevarat. Se uita la mine ca la felu 14 :) Si e culmea ca oamenii din romania ma vad asa mai tacuta uneori si nu gasesc cuvintele potrivite...adica poate par mai prostuta pentru ei, dar aici in canada te fac din cuvinte de asa ceva n-ai mai vazut ;) Doar e normal, sunt la profil de engleza scris, fuck. Dar eu ma multsumesc sa vin in tara si sa vorbesc si eu ce pot acolo, si sa scriu pe mess ca sa nu-mi uit limba, si uite acuma scriu si un blog in romaneste deci sper sa nu uit!

So yeah ce sa mai spun, eu sunt fata aia din poza mai sus (no shit). Sunt complicata, complexata, ma gandesc la prostii, gresesc, sunt rea, am dusmani, chiar te provoc sa te pui cu mine... dar tot ma iubiti :)

Pot sa spun ca am multe fetze, sunt schimbatoare, rar o sa stii de fapt ce gandesc dar incerc sa fiu sincera cat pot.

Fatza ma da de gol de multe ori.

Imi place sa gandesc ca m-am maturizat mult in ultimi ani. Macar asa cred. Numai sunt asa disperata sa fac pe toata lumea fericita. Numai mint prea mult (decat daca simt ca e necesar, sau imi bat joc, of course). Numai gandesc ca pot face orice vreau in viata asta. Si toate astea find c-am trecut prin multe. Multe. Si probabil majoritatea s-au intamplat chiar in romania, vara.

Dar cred c-am vorbit destul pentru primu blog. Sunt doar la inceput de drum.

Ok ciaosito xoxo.