Iubirea = Drog?

Desigur ai auzit cineva, candva, spunand, "iubirea este ca un drog". Este ce oamenii francezi numesc un "cliché" care inseamna: un proverb folosit prea des incat a devenit ne-original si plictisitor. Pai da, asa e, sunt complet de accord, DAR, daca proverbu asta a devenit un cliché, oare nu ar avea un strop de adevar in el? Eu zic ca are. EN FAIT, eu zic ca este chiar foarte adevarat. Nu ca "iubirea este CA un drog", dar mai bine zis, "iubirea este un drog".
Hai sa ne gandim un pic.
Lumea este NEBUNA dupa iubire. Vrei sa fi indragostit/a, vrei sa ai fiori, scantei, fluturi in burta si alte prostii. Cand esti copil si te indragostesti pentru prima oara, te loveste cel mai tare. Esti cel mai fericit, orice s-ar intampla rau nu conteaza pentru ca ai pe cineva care te iubeste. Uneori numai vorbesti cu unii prieteni sau familia pentru persoana iubita. Ei iti spun ca poate nu e bine ce faci, poate nu e persoana pentru tine, dar tie iti pasa mult prea putin. Ai NEVOIE de persoana aia. Trebuie sa stii unde e la orice moment, sa dai bipuri non-stop sa ii amintesti ca te gandesti la el sau ea. Cand sunteti impreuna te simti ca in paradis. Faci orice ca sa ii fi pe plac, doar ca sa mai fiti impreuna. Cand va certati despre ceva, parca lumea devine intunerica si nimica nu te mai face fericit. Tot ce vrei este sa va impacati, sa il/o simti aproape din nou. Si apoi, bineinteles, despartirea e cea mai grea. Poti sta acasa zile la rand plangand. Absolut nimica nu te mai face sa zambesti, sau daca zambesti, e doar actorie. Iti vine sa faci nebunii. Vrei sa ii suni non-stop, sa treci pe la ei noaptea tirziu, sa faci un gest grandios ca sa ii arati cat de multi iti lipseste. Dupa un timp, putin cate putin, vezi ca incepi sa zambesti din nou, sincer, chiar vrei sa iesi din casa, poate chiar nu te mai gandesti la persoana aia asa des, si trece. Pana cand gasesti pe altcineva.
Daca povestea asta ar fi fost despre cocaina si nu iubire, tot la fel ar fii.
Dar exista altceva, mult mai sadic, despre oameni. Cu dorgurile, da, intradevar e nasol si e greu sa te lasi, exact cum e greu sa te desparti de persoana iubita. Dar ce e mai groaznic despre iubire, este ca dupa ce treci printrun cosmar, tot trebuie sa mai gasesti pe cineva de iubit, ca na, asa e normal. Dupa un timp, intanlesti pe altcineva, si o iei de la capat, tinand in cont, ca orice zambet, orice sarut, poate aduce sfarsitu mai aproape.
Nu inteleg.
Nu inteleg de ce oamenii au fost facuti co o putere incredibila de "self-destruction". Pentru ca asta e. Dupa orice despartire, ma intreb, bai frate de ce mai incerc??? De ce tot astept baiatu ideal pentru mine?? Eu cunosc o gramada de baieti si fete care nu sunt ca mine. Ei sunt enorm de fericiti ca sunt singuri. E atat de usor, tot ce vor ei este pe cineva pentru o seara, si apoi, la revedere si numai bine. Cand sunt cu cineva si sunt indragostita ma uit la oamenii astia cu mila, ca ei nu stiu ce e iubire 'adevarata'. Dar cand stau sa ma gandesc mai bine, oamenii astia sunt mai destepti decat toti prostii astia indragostiti. Le bate cineva la cap? NU. Se zbat ei sa fie pe placu lu cineva? NU. Plang ei nopti la rand dupa cineva? NU.
Suna bine nu?
Dar noi nu suntem asa. Noi iubim drogu mult prea mult. Suntem prea dependenti ca sa-l lasam vreodata. Ne gandim, mai poate totusi o sa-mi gasesc persoana perfecta si o sa fiim o viata impreuna si fericiti. Dar care e probabilitatea ca o sa gasim persoana asta? Ca nu o sa ne divortam? Sau hai poate nu ne divortam, dar care e probilitatea ca noi chiar vom fi fericiti o viata intreaga alaturi de cineva? Ne doare in pula de probabilitate :) Si iubirea, exact ca un drog, poate ucide. O da, o stiti bine, ati auzit o mie de ori la stiri cum oamenii se omor pentru ca s-au despartit de persoana iubita, sau persoana iubita le-a inselat, etc. Mai exista multe cazuri cu oameni batrani casatoriti; cand unu dintre ei moare, nu cu mult timp dupa moare si celelalt.
Asa ca, pentru toti dependenti de drogu asta fatal, as putea sa va dau sfaturi, sa va spun ca nu e bine ce faceti, ca ati fi mult mai fericiti fara iubire, dar degeaba, sunteti de ja prea dusi. Tot ce pot sa va spun este "bon chance!" si sper sa gasiti vena potrivita.

Negativitatea

De cand ma cunosc ma gandesc la rau. Orice as face nu e destul, mereu va fi ceva care imi lipseste. Normal ca au fost chestii care m-au facut fericita, dar pentru prea putin timp. Daca stau sa ma gandesc eu bine, bine de tot, la un timp unde eram 100% satisfacuta cu viata mea, deci totul sa fie absolut perfect...nu pot. Pentru ca asa ceva nu a existat niciodata pentru mine. Am stat aici si m-am plans si m-am plans mereu si acuma chiar merg la un psihiatru (sau cum plm se scrie) ca sa ma mai plang un pic si la ea ca nu imi place viata mea, ca nu sunt fericita, ca vreau multe si am putine. Mai ii bat si pe prietenii mei si pe familia mea la cap despre prostiile astea. Dar hopa asa, sa gandim un pic logic pentru un moment, daca se poate si aveti placerea.
In primu rand. Daca eu stau aici si ma plang si plang si-mi tai venele ca nu sunt fericita...asta cu ce ma ajuta? A da...CU NIMICA.
Si stai asa. Stai asa vere ca nu e totul chiar asa de rau. Sa incepem.
1) Sunt la facultate- asta e bine. facultate = fata desteapta. Si in plus cand ies de la facultate pot sa imi gasesc o munca buna care plateste bine. Deci n-o sa mor de foame si nu o sa lucrez ca o tarfa. BUN.
2) Am bani. Stiu ca banii nu aduc fericirea dar aduc securitatea. Daca eu vreau sa fac ceva, de exemplu sa merg la fac in Europa, eu pot sa fac asta. Daca vreau sa merg oriunde in lume, eu pot sa fac asta. BUN.
3) Am familie si prieteni care ma iubesc si ma sustin. Fara ei, as fi nimica. BUN.
4) Am o personalitate buna. Ok, sunt cam nebuna uneori si viata mea e ca o telenovela, dar eu sunt o fata buna. Sunt comica, desteapta decat cand vine vb despre iubire, iubesc, am incredere in oameni, tin la oameni din tot sufletul, sunt modesta, sunt intelegatoare, sunt sexy dar nu tarfa. BUN.
5) Arat bine. Chiar daca stiu asta nu inseamna ca nu sunt modesta, dar sunt realista si am voie sa ma simt bine. Realitatea este ca arat bine. Baietii se uita dupa mine, imi dau complimente, unele chiar superbe uneori. Am baieti dupa mine. BUN.

Singuru lucru care imi mai trebuie este sa am corpu ala. Corpu ala mortal. Doamne cand merg in Romania si vad toate fetele pe langa mine atat de slabe nu-mi vine sa cred. Eu nu sunt slaba, sunt chiar grasutza. Nu grasa, dar mai grasa decat slaba, sa zicem asa. Nu pentru altcineva, dar pentru mine, vreau sa slabesc. Daca as fi si slaba, atunci chiar ca m-as simtii tare.
Bai Oana poate nu esti fericita dar tu meriti multe. Nu pot sa ma las, nu pot sa suport ceva doar pentru ca mi-e frica ca n-o sa mai vina ceva mai bun. O sa vina. Am 18 ani. Am timp. Ok si ce daca nu am un prieten de 3 ani si nu sunt logidita?? As vrea sa am o relatie serioasa, e adevarat, dar nu trebuie sa mor dupa asta. Va venii. Trebuie sa sper, trebuie sa tin de speranta asta. Am oameni care ma iubesc, care imi vor binele, care ar face orice sa ma vada fericita, si atata tot. Si apoi am oameni care nu ma iubesc, in care nu pot avea incredere, dar nu inseamna ca nu pot sa ma bucur si de ei. Mai radem, ce pula mea. O sa sper, o sa-mi dau seama ca merit multe, nu tac si inghit pentru nimeni. Mai bine delicvent la 13 ani decat tarfa la 15.

Vom ramane asa pentru totdeauna <3

Glumeam. Inceputu e inceput, nu va fi asa mereu. Si asa e, in orice caz. Cand te combini cu cineva, daca nu ati fost amici de mult timp inainte, nu ai de unde sa sti cum e persoana aia de fapt. Totul e un mister, e sexy, te atrage, vrei sa sti totu despre el. Poti sta de vorba ore intregi despre orice, si nu te plictisesti. Nu il cunosti bine, trebuie sa pari perfecta mereu. Te imbraci mai frumos decat deobicei, te machiezi mai mult, te dai cu parfumu bun. Cand esti cu el, incerci sa pari cat mai sexy si interesanta, chiar daca nu te simti asa. Bineinteles ca si el face la fel. Te cauta mereu, vorbeste cu tine atat de frumos, iti da complimente, te alinta non stop. Face orice ca sa-ti fie pe plac. O ora fara el e mult prea mult, deja simti nevoie sa il suni sau macar sa ii dai msj, bipuri, etc etc. Totul e ca in vise, nu-ti vine sa crezi cat de mult va iubiti.
Apoi se intampla ceva.
Ce? Depinde. Deobicei e prima cearta. Poate spune ceva aiurea sau se compoarta aiurea. Iti dai seama ca totul nu e chiar perfect, ca el totusi e in stare sa se supere pe tine si sa numai vorbeasca cu tine vreodata, daca asa ii vine. Dar si impacarea e foarte importanta, asta va aduce si mai aproape. Apoi e important si sexu, si asta va aduce mai aproape.
Apoi se intampla altceva.
Intro zi, poate dupa o luna, poate 2, 3, 6 chiar, dar INTRO ZI, iti vei da seama ca totul numai e cum era la inceput. Treceti la "alt nivel". Ati devenit dintrodata comfortabili unu cu altu. Numai te omori sa stai 2 ore sa te pregatesti cand iesi cu el. Numai dai 3 bipuri la rand sa ii arati cat de mult te gandesti la el. Nu te mai cauta asa cum era inainte. Pe mess mai mult tu incepi conversatia, ca doamne fereste el sa mai faca asa. Sau sa-ti mai lase mesaje dulci. Relatia devine, normala, banala. Uneori banalitatea asta va face sa va certati mai mult, va da ceva de vorbit si e destul de distractiv. Si vine ziua aia cand te gandesti la cum erati la inceput si unde ati ajuns.
Eu, astazi, sunt la ziua aia. Am trecut prin ceva care m-a facut sa imi dau seama ca noi chiar numai suntem la inceput. Cum dreaq sa o ti asa romantic luni intregi pe net?? Am citit conversatii salvate pe mess de la inceput. Vai cum vorbea cu mine. 'Buna iubirea mea', 'Ce faci printesa mea'...acuma, doar dupa 2 luni jumate, exista doar 'buna'. Si in plus, inainte cand il intrebam 'ce mai faci' mereu raspundea cu 'ce sa fac pisi...' acuma raspunde 'csf'. :( Ne certam din ce in ce mai mult. Ok azi a fost ceva diferit, am trecut prin ceva naspa. Ceva ciudat. El, care a spus lu toata lumea ca niciodata nu a inselat vreo prietena si ca decat sa insele mai bine se desparta de ea, uite chiar el a fost acuzat de a fi cu o fosta prietena la el acasa.
Ce cred eu despre asta? Doamne habar n-am.
Ieri mi-a spus cineva ca l-a vazut cu o fata blonda la el la scara, si ca s-a dus sus cu ea. Sincer, eu imediat m-am gandit ca e doar o colega, sau vreo amica, nu am tras concluzii, care e foarte ciudat, eu mereu trag concluzii. Totusi, find fata si find nebuna, m-am gandit sa il intreb pe varu meu sa se tina un pic dupa el sa aflu daca o fi adevarat. Pana la urma n-a fost nevoie, ca azi m-a sunat varu meu ca un nebun sa-mi spuna 'vezi ca te inseala ala! il bat!' Eu am fost foarte surprinsa. L-am intrebat de unde stie. Se pare ca o prietena de a noastra l-a vazut cu fata aia, si ca ea e fosta lui din liceu. Wow, asta m-a lovit un pic mai tare. Dupa aia l-am sunat pe el, sa vad care e adevaru si cum sta treaba. Mi-a spus ca fata aia e doar colega lui, dar daca nu il cred, nu se supara, asta e. Hmmmm. Am ramas un pic blocata. Parea enorm de indiferent. Urasc indiferenta. Daca nu il cred nu se supara? NUUUU. Raspuns gresit. OANA, iti PROMIT ca a fost doar o colega, eu tin la tine foarte mult si nu ti-as face asa ceva. <---Asta era un raspuns mult mai bun. Eu vreau cineva care va lupta pentru mine. Si nu ca sunt nebuna sa vreau sa aud ca ma iubeste non-stop, dar totusi uneori nu doare. Ma iubeste? Doamne asta e cu totu si cu totu alt subiect retard.
Deci, 13 noiembrie, nici 2 luni jumate si imi dau seama ca sunt la ziua aia cand am trecut la nivelu celelalt. Nu stiu ce va venii, dar imi vine ciclu in curand, si imi vine sa plang ca o nebuna, si sunt prea sigura ca o sa il sun si o sa incep sa vorbesc o mie de prostii. Sau poate pe net. Dar si de daca, vreau sa ii spun ca vreau mai mult de la el. Vreau sa fiu mai alintata. Care e problema? Vreau multe, si merit multe. Viata mea e prea complicata si prea naspa deocamdata. What the fuck is going on? Poate ar fi mai bine sa plec de nebuna in lume, sa iau o pauza de la toate prostiile. DRAMA, fuckin hate it. Si tot eu o sa incerc sa fac totu bine, ca doamne fereste el sa faca ceva. Whatever. Mai vedem. Dar tine minte, eu nu sunt tovarasu tau, eu sunt printesa** ta. so fuckin act like it!!

Ma simt rau pentru creieru meu.

Da, asa e. Din ce in ce mai mult ma gandesc la cat de rau ma simt pentru creieru meu. De ce? Fiind ca eu am un creier bun. Chiar sunt destul de desteapta daca chiar vrei sa sti. Poate ma vezi blonda si cum incurc cuvinte in romaneste uneori sau poate fac pe proasta, dar nu sunt proasta. Am un IQ de 116, nu e rau. La scoala invat destul de repede, nu ma omor sa stau la o carte 10 ore, si totusi am note destul de bune. Am o memorie buna. Gandesc destul de logic. Ma prind repede la glume. Ma gandesc la replice bengoase imediat. Am si o parte foarte creativa datoria creieru meu. Pot sa scriu povesti minunate si complicate, cu personage interesante si mesage importante. Pot sa rimez, evident. Sunt si philosoafa din cauza lui. Ma gandesc la multe chestii ciudate si pun multe intrebari care nu pot avea un raspuns. Pot sa stau ore intregi cu creieru meu si sa ma gandesc la chestii noi.

Si toate astea degeaba, pentru ca eu nu ascult de creieru meu cand conteaza. Ascult de dusmana lui; inima mea. Off inima mea. Ce pot spune despre ea? E deprimata. Da. E deprimata de cand ma cunosc. E atat de proasta saraca de ea. A trecut prin mult prea multe pentru varsta ei. Am dat-o peste cap prea multe ori, am chinuit-o. Am facut-o sa aleaga de mult prea multe ori. Am facut-o sa planga, am rupt-o, am mai stat putin, am rupt-o din nou. Acuma e retarda, si totul e vina mea.

As vrea sa spun ca exista o lupta mare intre creieru meu si inima mea cand vine vorba despre dragoste, dar din pacate nu e asa. POATE ma gandesc logic cateva minute, analyzez situatia dupa creier si m gandesc la ce ar fi bine sa fac, dupa el. Dar apoi vine repede inima cu ideiile ei proaste si dramatice. Ma convinge ca trebuie fi totul asa cum spune ea. Iar eu mereu aleg inima, chiar daca nu vreau, si fac greseli dupa greseli. Trag concluzii, devin suspicioasa. Doamne vreau doar adevarul. Sigur asta vreau? Poate ca nu. Poate ca mi-e frica de ma cac pe mine de adevar. Dar, pana la urma, daca nu vroiam adevarul, lasam totul asa cum era si numai incercam sa vad ce se intampla. Si ce se intampla? HA. De parca voi sti vreodata. Nu te supara Oana, dar el te joaca cum vrea. Oh yeah, recunoaste. Am devenit o finta atat de enervanta. Sun ca sa vad daca totul e bine, cand el e cu alta fata langa el. Dar sa nu credem in vorbe, inca. Creierul spune sa nu cred in vorbe, sa las timpu sa le rezolva pe toate. Inima spune ca e prea clar ca vrea sa se desparta de mine, ca e cu altcineva, si ca singura chestie pe care o pot face sa-l castig este sa plec acuma spre el. Dar macar creieru cumva ma tine aici, imi spune ca am o obligatie importanta. Imi spune ca o sa fie totul bine, intro zi. Sunt tanara, sunt doar la inceput de drum. Am nevoie de timp sa cresc. Am nevoie de mai multi prieteni, si mai multa ocupatie. Clar. Am nevoie sa ma simt bine singura, un baiat nu ma face intreaga.
Am nevoie de creieru meu. Ajuta ma.

Rant.

Sti atunci cand numai poti de nervi si iti vine sa turbezi si sa tipi la toata lumea tot ce nu-ti convine? In engleza, asta se numeste un "rant". Si exact asta o sa fac, pentru ca numai pot, si mai bine decat sa tip la altii, scriu tot ce am pe suflet si gata.

Ok, in primu rand, sunt atat de furioasa ca sunt o fata. Sincer acuma e frumos sa se uita baieti dupa tine si sa te imbraci elegant, sa te machiezi, sa-ti faci paru, etc etc. Dar daca as putea, as prefera sa fiu baiat. Intro secunda m-as face baiat. De ce? FIIND CA M-AM SATURAT DE EMOTII. M-am saturat sa fiu atat de nebuna, sa plang, sa fiu suspicioasa cand totul e in regula. Sunt atat de nervoasa uneori, si alteori atat de emotiva, si trista si proasta. De ce nu pot sa fiu calma? Sa gandesc ca totul e bine si sa merg mai departe. Sa nu imi pese despre absolut totul, si sa fiu atat de obsedata si speriata de bombe?? Doamne cum ar fi sa ma despart de cineva, sa ma doara cateva minute, poate nici atat, si apoi sa las totul in urma, de parca nu s-a intamplat? Sa mint, sa fiu smecher, sa vrajesc pe toate fetele ca le iubesc dar de fapt ma iubesc doar pe mine si asa va fi mereu. Nu zic ca toti baietii sunt asa, nici aproape, doar zic ca uneori as vrea puterea asta mai mult decat orice.

Dar ce stiu ei despre fete proaste ca noi. Noi care ii asteptam seara de seara cand ei stau pe afara cu baietii. Noi care ne aranjam doar ca sa le fiim pe plac. Si apoi ei nici nu observ nimica, sau nu spun nimica decat, "unde mergi de arati asa?" Crezi ca nu-mi pare rau ca sunt asa? Ba da, imi pare foarte rau. Imi pare rau ca imi bate inima mai tare de fiecare data cand imi suna telephonu ca poate e el. La fel imi bate inima cand intra pe mess, doar ca sa fiu distrusa cand nici nu vorbeste cu mine, sau vorbeste de parca e cea mai plictisitoare conversatie in viata lui. Mai ales imi bate inima cand e langa mine, si mereu incerc sa spun ceva romantic, sa ii arat cat de mult tin la el, si el nu pare interesat deloc, sau spune o gluma. Dar cel mai mult imi pare rau ca imi pasa atat de mult, si nu pot trece peste. Apoi ma prefac ca totul e bine. Cum sa fie bine? In inima mea numai stiu ce se intampla. Dar nici nu am tupeu sa ma despart. Ca poate, poate, maine va fi diferit, si o sa-mi spuna ca ma iubeste, ca fara mine n-are nimica.

Si ce groaznic e sa-ti depinzi toata fericirea pe un baiat. Daca totul merge bine in relatia, zambesti la toata lumea, esti placuta, glumesti. Cand esti certata sau suparata, numai te intelegi cu nimeni, n-ai stare, nu poti sa dormi bine. Ce porcarie. Dar ce pula mea, asa e cand iubesti, am auzit.

Acuma sa spun ceva, care poate am stiut de mult dar nu am mai zis in "voce tare" niciodata.
Nu sunt fericita. Nu imi place viata mea.
Wow. E oribil cand realizezi asta. Dar este realitatea pentru mine, si chiar pentru destul de mult timp. M-am saturat atat de mult sa astept pentru viata mea sa inceapa cu adevarat. Cand eram mica la vreo 14 ani, stiam ca nu pot face nimica despre faptu ca traiesc in Canada si familia mea e atat de departe, si prietenu meu la timpu ala, pe care il iubeam enorm de mult. Ma durea inima in fie care zi ca eram departe de ei, as fi facut orice sa pot sa las tot si sa zbor inapoi in romania. Eram in depresii, dar totusi aveam un prieten super acasa in romania si prieteni minunati in canada cu care m-am inteles foarte bine si care m-au scos din atata tristete. Deci asa am continuat vara dupa vara sa ma intorc in Romania, sa plang ca o nebuna cand trebuia sa plec dar sa raman cu speranta ca poate anu asta va fi diferit si nu o sa mai vreau sa ma intorc in Romania. Dar nu a fost asa niciodata. Am incercat sa ma adaptez aici atat de mult, pe bune ca am incercat, dar ceva nu merge. Cand in sfarsit am ajuns in ultimu an de liceu, ma simteam o regina. Si chiar a fost un an belea. Aveam atatea planuri pentru anu viitor. Doamne o sa merg la faculatate si cat de tare o sa fie ca o sa cunosc o mie de oameni si o sa ma indragostesc si numai stiu ce prostii.

Eu am lucract mult pentru asta. Sa am o viata buna si sa numai imi doresc sa las totul si sa zbor in romania. M-am chinuit pentru note cat mai bune, dar si sa imi fac prieteni multi si sa ma distrez. Si tot mereu cand ajungeam inapoi in romania ma dadeam peste cap si numai vroiam sa plec. Dar eram mult prea slaba la minte ca sa nu ma mai duc in romania, sa numai fie o bataie de cap mereu, mereu. Si am platit. Si uite-ma acuma. Stau aici, acasa, unde ma gasesti mai mereu, si scriu intrun blog. Am de invatat o gramada dar eu scriu, n-am treaba. Cu dragostea, ca deobicei, am stat bine pentru putin timp si apoi totul s-a distrus, s-a dus naibii. Dar el zice ca nu e asa. Aha ok. Si de asta numai stie cum sa scape de mine mai repede. Dar e atat de usor sa scapi de mine. De ce nu o face? Nu inteleg. De ce, cand e evident ca vrea. E prea evident. Si eu cum sa ma port acuma? Sa imi cer scuze, sa incerc sa fac totul bine ca deobicei, dar in inima mea sa ma simt ca o proasta ca mereu sunt o lasa. Sa ma port cu indiferenta, sa ma prefac sa nu imi pasa de nimica, cand de fapt inima imi explodeaza si doar vreau sa-l simt aproape. Sincer atata vreau. Toata ziua ma gandesc la aceiasi chestie, sa-l revad si sa-l strang in brate. Sa-l sarut. Dar nu se poate. Si e doar un baiat; sa nu uitam. E.doar.un.baiat. Nu stiu ce se intampla, o sa vedem oricum. Nu inteleg de ce nu pot sa ma despart de el. Cat de greu o fi? Nu ma tratezi bine, te racesti de mine, vorbesti urat cu mine, ma faci sa ma simt ca o fata rea si proasta uneori, nici nu ne potrivim. Dar tin de el de parca as murii fara el. Nu as murii, poate as fi bonlava pentru putin timp, as fi trista, as plange, m-as simtii nasol, dar pana la urma imi trece. Si poate nici n-as mai vrea sa ma intorc in romania, asta m-ar scutii cu multi bani, si cu multa durere.

Dar nu prea cred. O sa continui cu toate astea, o sa ma descurc, o sa supravietuiesc, si poate, poate intrun final, voi fi si eu mai normala. Sunt prea dramatica. Nimeni nu iubeste o disperata. Calm the fuck down.

Cel care ti-a scapat.

Aha. Poate deja te doare inima cand vezi titlu asta. Multi, daca nu toti oamenii au trecut prin asa ceva. Persoana perfecta, cu care te-ai imaginat de atatea ori, dar a scapat cumva. Poate era cineva care era prea matur, sau cineva care iubea pe altcineva. Effectiv era o situatie prea complicata. Te gandesti la persoana mereu si ai vrea macar pentru un moment sa o simti aproape. Dar nu se poate.

Eu am trecut prin asta. Cunosteam un baiat, de cand eram mica, si mi-era atat de drag. Il vedeam doar vara, dar nu conta. Cand eram impreuna mereu era guarantat sa radem si sa ne simtim bine. Se aduneau cat mai multi copii si ne jucam de toate. Dar chiar cand eram intrun group mare, mereu vorbea de parca era doar pentru mine. Sau doar asa mi se parea? Asta nu am stiut niciodata. Eu mi-am dat seama imediat ca imi placea de el, chiar daca nu puteam sa ii spun in niciun caz. Mai scapam un flirt uneori, dar era o limita pe care o cunosteam amandoi si nu o puteam depasii, pentru ca era un risc prea mare. Imi placea de el prea mult, daca ma refuza, muream. Asa c-am ales toti anii astia sa-mi musc limba si sa ma prefac ca sunt doar amica lui.

Dar ce baiat. Nu, nu era cel mai frumos baiat, dar avea niste ochi si un zambet smecheresc care ma topea. Cand plecam de langa el, incercam sa zambesc ca el doar ca sa-l simt mai aproape. E genu de baiat care rar intanlesti in ziua de azi. Cu bun simt, politicos, cand e nevoie, dar tot baiat de cartier care stie orice vers de la parazitii si bug mafia. O gandire logica, mereu gasea o solutie. Foarte destept, si modest, niciodata nu s-a dat ceva care nu era. Enorm de sarcastic, iesea cu cele mai haioase replice daca cineva incerca sa-l ia la misto. Nu era un porc care vorbea despre femei ca niste tarfe. Chiar niciodata nu a incercat ceva aiurea cu mine, era foarte respectos. Si pentru asta il admir. Chiar daca nu vorbeam noi despre chestii prea serioase, stiam ca era acolo pentru mine daca era nevoie. Fara vrajeala de doi bani; baiatu asta era real. Uneori cand stateam langa el pe o banca imaginam cum ar fi daca l-as saruta. Sau alteori daca mergeam la magazin sau oriunde cu el imaginam cat de frumos ar fi sa ma ia de mana.

Dar timpul a trecut, inevitabil, iar toti am inceput o viata noua. Dupa liceu a venit facultatea, toata lumea era mai stresata, mai ocupata. Eu am cam pierdut legatura dupa un timp, dar venea timpu sa ma intorc si numai eram cu fostu meu, eram singura. Prima seara am stat acasa plictisita, si m-am dechis sa ies la o plimbare, singura de nebuna. Am vazut ca unii din gasca noastra erau pe afara, si mi-era un pic jena ca nu am mai vorbit cu ei ceva timp dar pana la urma m-am dus sa ii salut, macar. Cand l-am vazut pentru prima oara dupa atata timp parca nu puteam sa respir. Era neschimbat, aceiasi baiat dragut care m-a invatat versuri vulgare, care mereu ma aducea inapoi la pamant daca sufeream prea mult. Cand mi-a zis numele c-un zambet credeam c-o sa lesin acolo, dar i-am zambit inapoi si-am stat jos. Dupa cateva minute era de parca nimica nu s-a schimbat, chiar daca stiam ca totul s-a schimbat de fapt. Ne-am jucat carti si dupa ceva timp mi-a zis sa mergem pana la magazin sa luam niste bere. Am acceptat.

Tot drumu acolo nici nu stiam ce sa mai spun, era seara si mi-era atat de dor de el, daca mai beam si bere era clar c-o sa-l sarut. In sfarsit l-am intrebat daca are pe cineva. Mi-a raspuns da, si imediat s-a inrosit. Dintrodata m-am simtit rau, parca cineva mi-a dat un pumn in stomach, dar m-am prefacut ca eram fericita pentru el. Ca o amica buna. Mi-a povestit ca e cu ea de vreo cateva luni deja si totul mergea bine. Era foarte discret, desigur nu-mi dadea mai multe detalii. Dupa ce ne-am intors, am baut si ne-am jucat impreuna toata seara, m-am simtit minunat. Si asa a fost in fie care seara de atunci, pentru cateva saptamani. Chiar am devenit amici buni din nou, dar normal ca eram geloasa pe fata cu care era. Ea evident nu era de acolo, si ei se vedeau mai rar. Nu vorbea despre ea decat daca il intrebam, si orice raspuns era scurt. Uneori pleca mai incolo sa vorbeasca la mobil, si era clar ca vorbea cu ea dupa cum zambea. Eram geloasa.

Cand era ultima mea seara, ploua afara si nu era nimeni, si l-am sunat pe el ca sa-mi iau la revedere. Parea trist si mi-a spus ca vine la mine la scara sa stam un pic de vorba inainte sa plec. Am fost un pic surprinsa, dar fericita. Era vreo 12 noaptea, si a venit cu doua beri. Am vorbit ore intregi, nici nu stiu despre ce, nici nu conta. Radeam si ne aduceam aminte despre prostii ce faceam cand eram mici.
"Acuma s-au schimbat multe, numai suntem copii," i-am spus, un pic trista.
"Ei nu. Eu inca te vad cum ii injurai pe copii aia mai mari care te-au lovit cu mingea cand se jucau fotbal," mi-a zambit cald.
Apoi a venit momentul. Ne-am uitat amandoi unu la altu cateva clipe, fara nici un cuvant. Simteam ca vroiam sa explodez, sa tip cat de mult il iubesc, si cum tot ce-am vrut vreodata este sa fiu cu el. As fi facut orice sa fiu cu el.
"E cam tirziu, ar trebuii sa ma tirez pana nu ma dau ai mei disparut," a ras.
Si uite asa a trecut momentul.
M-a durut, normal, dar nu m-a mirat. El era cu cineva, o iubea, si niciodata nu i-ar face asa ceva. Nu el. Si absolut nu cu mine. Ti-am mai spus, gandire logica. L-am respectat mult pentru chestia asta. Stiam ca era o sansa prea buna ca nu o sa mai vorbim asa mult vreodata, si ca niciodata nu voi fi cu el, dar totusi, va fi mereu un baiat foarte special in viata mea. Un amic bun.

Prosti

De mult timp ma gandesc la cat de prosti suntem uneori. Si vorbesc despre toata lumea, inclusiv despre mine. Bai suntem batuti in cap? Mereu vrem ceea ce nu putem avea. Am dreptate? O sti bine. Visam la o viata mai buna, sa fiim cat mai bogati, cat mai fericiti. Si inima e atat de retardata uneori, te face sa crezi ca poti avea ORICE vrei. Nu vreau sa fiu pesimista, si crede ma de multe ori am incercat sa fac pe SuperGirl, sa ma gandesc ca pot face impossibilu si ca voi reusi. Normal ca ma refer mai mult in dragoste.

Bai parca mereu suntem atrasi de oamenii nepotriviti, mai ales noi fetele, stupidele. Si chiar stim, stim ca nu facem bine. Poate este baiatu ala "rau" si "golan". Toata lumea ne spune, "vezi ca nu e bine ce faci", sau, "el nu e de tine". Si noi ce gandim; lasa ca daca nu e de mine acuma il voi schimba eu. Ce gluma. Oamenii nu se schimb. Poate te-a mintit, si ti-a promis ca se va schimba doar pentru tine, ca o sa incearca cat poate el de mult sa numai fie asa, si ca totul va fi bine. Mda, incodata, ce gluma. Dar credem. Credem fiind ca vrem sa credem ca iubirea va reusi sa invinga orice. Ca esti atat de oarba cand esti indragostita si altceva numai conteaza. Si chiar cand greseste, si te face sa plangi si esti atat de distrusa, tu tot il ierti fiind ca e bine sa-i mai dai o sansa si poate va fi diferit acuma ca si-a dat seama cat de mult a gresit. Incodata, ce gluma.

Nu vreau sa par nebuna sau anti-love, dimpotriva, eu mereu am fost cea care a sperat, si a incercat sa "work it out" si sa faca totu bine, ca la inceput. Si crede ma eu nu vorbesc despre orice caz, fiecare e diferit. Sunt baieti in lumea asta care te surprind cu bunatatea lor, si sunt sinceri si tot ce ai vrea. Dar cand ai fost mintita sau inselata sau batuta sau distrusa mental de atatea ori, cum mai poti sa ai incredere? Nu e usor. Devii din ce in ce mai suspicoasa. Daca nu-ti da bipuri cum iti dadea inainte, sau daca spune ca are treaba mai mereu, gata, tragi concluzii repede, numai vrea sa fie cu mine, s-a plictisit, are pe altcineva, e clar. Nu mereu e asa. Dar nici n-ai de unde sa stii. Mai ales daca se poarta diferit sau te supara mai mereu.

Si atunci, cum stii cand e deajuns? How do you know when enough is enough? Cum iti poti dea seama ca e chiar totul terminat, si e mai bine sa o lasi aici, pentru totdeauna. Cand iti dai seama ca numai exista nici o speranta, si ca e mai bine asa? Eu una habar n-am. Niciodata nu am vrut sa pierd speranta. Cred c-am fost atat de obsedata sa stiu ca cineva tine la mine si de teama sa nu raman singura, am tinut de relatii cat am putut. Pana cand el isi da seama ca numai merge, si se desparta de mine. Si ce groaznic e cand cineva se desparta de tine si tu inca il iubesti. Te lasa fara nici un cuvant, fara nici o speranta.

Acuma mii de ani, Italienii aveau o theorie ca atunci cand o societate merge cel mai bine si prospera cel mai mult, se numeste "Golden Age" (nu stiu cum se scrie in romaneste). De la punctul asta, totul este atat de perfect incat societatea n-are decat sa mearga in jos, pana cand numai exista. Asa se poate gandii si despre relatii. Totul pare perfect la inceput, simti ca totul devine din ce in ce mai bine si simti ca te indragostesti mai mult in fie care zi, mai ales la punctu in care spuneti pentru prima oara, "te iubesc". Dar passiunea asta dispara, si intro zi te trezesti si realizezi ca nimica nu e la fel, si dupa scurt timp poate te si desparti.

HOWEVER, dupa theoria cu Golden Age, cei Catholici au propus o alta theorie. Ei au spus ca societati nu au niciun Golden Age, ci ca ei se schimb si progreseaza spre altceva mai bun. Asta se poate spune si pentru relatii, fiind ca multe relatii se schimb cu timpu spre ceva mai puternic, spre exemplu cand spui "te iubesc", apoi daca va casatoriti, aveti copii etc. Dar mai probabil este ca relatia se va sfarsii.

As vrea sa fiu mai puternica. Macar pentru o data in viata mea sa stiu ca numai merge relatia si sa ma despart de el, fara sa-mi pese ca voi fi singura, sau ca "poate" puteam face mai mult sa ramanem impreuna. Dar din nou repet, de multe ori suntem prea prosti sa gandim asa logic.

E o lupte mare intre creier si inima.

Dar stii ce gandesc eu, si mai oricine gandeste asa cand sau daca vei pierde persoana iubita: sunt atat de tanara, voi mai trece prin asta vreo mie de ori si inca mai am de invatat atat de multe, si asta e viata.

Si sincer, chiar asa e. Nu inseamna ca nu o sa suferi, ca nu o sa plangi poate zile intregi si chiar poate n-o sa mai iubesti mult timp, dar nu-ti poti schimba soarta. Tot ce poti face este sa te distrezi si sa traiesti fiecare clipa la maxim, cat ai timp.

Aparente.

E noapte, tirziu... ee, e 1 dimineata dar e tirziu pentru mine ca trebuie sa ma trezesc in cateva ore. Am vrut sa fac a doua blog despre viata mea, adica despre viata de liceu si acuma viata la faccultate, dar nu pot sa dorm. Ma gandesc la altceva, mai interesant. Sau poate nu. Aparente.
Daaa, stii bine despre ce vorbesc. Totul pare cumva. Gandeste te la cate ori ai inceput o fraza cu, "mi se pare.." sau "cred ca..". Da. Ti se pare ca ceva este cum crezi, dar realitatea de mult ori e mult mai diferita.

Eu, pot sa recunosc, chiar daca, crede ma, nu sunt mandra sa recunosc, am fost mereu o geloasa. O da. Mare geloasa. Si chiar despre orice. Eram geloasa pe fete mai frumoase ca mine, mai slabe, mai destepte, mai funny, mai bogate, mai smechere...si ce a fost cel mai rau, am avut o prietena care era toate la o data. O frumoasa, inalta c-un corp atat de perfect. Cand mergeam pe strada impreuna, ma simteam invisibila langa ea. Ea nici nu incerca sa fie atat de frumoasa, se trezea din pat si parca era o zana. Avea un zambet fermecator, toata lumea o iubea iar ea era buna cu oricine. Imi placea de ea atat de mult, si ea la fel, si stateam impreuna mai tot timpu, mai mult acasa la ea. Si ce casa, era mai mult ca un palat! Avea de toate fata, iar la scoala nici numai spun, doar nota 10. Si mai era ceva, chestia pentru care am invidiato cel mai mult; avea un prieten perfect. Dar perfect, stii ce-i aia? S-au cunoscut de copii si erau impreuna de vreo mie de ani, cel putin. Era absolut innebunit dupa ea. Facea orice pentru ea. O saruta atat de profond. O lua de mana oriunde mergeau. Daca o supara, venea a doua zi acasa la ea cu flori. Ce ma durea cel mai tare era cum o privea. O privire atat de puternica, plina de iubire si admirare. M-am rugat la Dumnezeu sa se uita un baiat la mine macar o data cum se uita el la ea.

Dar asta a fost cand eram mici. Dupa un timp, eu numai am tinut legatura cu ea. Apoi dupa doi ani am auzit ca a plecat in alta tara cu familia. M-am gandit la ea din cand in cand. Imi aduc aminte cum tot gandeam ca ea a plecat in alta tara si acuma e SI mai tare decat era inainte, probabil ca l-a luat si pe prietenul ei. Uram cat de perfecta era viata ei. A, scuza ma, cat de perfect parea viata ei. Dupa alti doi ani, am primit vesti de la bunica mea ca ea s-a intors in romania. Ciudat, m-am gandit. Dupa cateva zile, m-a sunat. Foarte ciudat! Eu am crezut ca era mult prea perfecta sa ma mai caute pe mine. Eu care ma simteam un nimeni fata de ea. M-a intrebat daca as vrea sa merg pe la ea acasa, sa stam si noi de vorba c-a trecut mult timp. Am acceptat, si m-am dus la ea. Cand am vazuto pentru prima oara, imi venea sa mor de ciuda. Mai frumoasa ca inainte, maturizata, imbracata la patru ace, perfect bronzata, cu zambetu ala mare pe fata.
"Uite," mi-a spus, si mi-a dat o cutiuta, "stiu c-a fost ziua ta de curand, nu stiu daca o sa-ti placa.." Am deschis cutiuta, era o bratara de argint atat de frumoasa. In mintea mea eram disperata. Era chiar perfecta. I-am multumit, si am intrebat-o cum a fost in cealalta tara. "Foarte frumos...mersi." Mi-a spus scurt. Am intrebat-o ce mai face prietenu ei, daca l-a luat si pe el. "Da, e bine, totul e..." s-a oprit. Vedeam cum se lupta cu lacrimiile ei. "Nu e nimica bine, nu-mi vine sa cred ca asta e viata mea." Dintrodata m-am enervat. M-am gandit la toti anii astia si cat de mult o invidiam, era perfect, de ce draqu se plangea??
"Viata ta? Oh vai, saraca de tine. Esti prea frumoasa si prea bogata, si ai un prieten prea bun sa fie adevarat. Ai o viata perfecta! Niciodata nu o sa ma simt rau pentru tine!" Am tipat. S-a uitat la mine atent, ii curgeau lacrimiile.
"Perfecta? Asa ma vezi tu? Eu am niste parinti care imi dictez viata, care imi spuneau ca nu eram buna de nimica daca luam vreo nota sub 10. Tata o inseala pe mama iar ea e prea proasta si iubeste banii atat de mult ca sta cu el, dar nu ma lasa sa vorbesc cu ea despre nimica. L-a facut pe fratele meu si m-a pus sa stau cu el toata ziua cand era la munca. Si seara daca ea vroia sa iese undeva tot pe mine ma punea sa stau cu el. Si asa e ca prietenu meu este extraordinar, dar el nu e bogat, iar parintii mei nu il accepta. Cand am auzit ca trebuie sa plec din tara, am plans atat de mult si m-am rugat de ei sa nu plecam, crezi ca le-a pasat? Ce sa le pasa lor ca eu trebuiam sa incep liceu aici cu toti prietenii mei si prietenu meu. Am intrat intro despresie foarte mare, iar prietenu meu m-a asteptat tot timpul asta find ca m-a iubit, dar acuma ca sunt din nou in tara cu el, realizez ca nimica nu e la fel. Ne certam mereu, suntem foarte diferiti. Am crescut amandoi in timpul in care am fost departe unu de altu, iar acuma e ca un strain. Ce pot sa fac eu acuma, mama l-a nascut pe al doilea frate, iar acuma ma ocup mai mult de el. Trebuie sa iau totul de la capat. As fi vrut sa fiu ca tine..."
"Ca mine?? De ce?"
"Cum adica de ce? Tu nu ai niciun frate de ingrijit, nici o relatie serioasa. Parintii tai te iubesc si poti vorbii orice cu ei. Esti frumoasa si desteapta si te distrezi mereu. Esti o norocoasa."
Am stat mult timp sa ma gandesc la ce mi-a spus. Eu stiam ca parintii ei erau un pic mai dificili, si c-avea grija de fratele ei mereu, dar n-am considerat ca asta chiar o durea si era greu pentru ea. Si-a lasat toata viata aici in tara cand a plecat. A fost traumatizata, iar eu credeam ca se distra de minune. Iar prietenu ei, cel care o privea atat de frumos, el numai era asa nebun dupa ea cand si-a dat seama cat de multe s-au schimbat. Eu credeam ca totu era perfect. Tot timpu asta, ea vroia sa fie ca mine.

Aparentele inseala. Eu inca sunt invidioasa, dar m-am calmat mult. Am invatat ca nimica si nimeni nu e perfect, chiar daca asa ti se pare. Eu numai vreau sa fiu obsedata cu ce au altii, ci sa fiu fericita cu ce am eu. Si am multe. Good Night.

First Blog.

Hello friends. Wow primu meu blog, nu-mi vine sa cred. Eu care am atat de multe ganduri si multe (prea multe uneori) chestii de zis deabea acuma m-am gandit sa-mi creez un blog. Ce sa facem, better late than never.

Soo...de ce acuma? Pai s-au intamplat multe chestii noi in viata mea in ultimu timp, si vreau sa le documentez, asa ca o amintire de cum era viata mea la 18 ani. Uneori incerc sa ma gandesc la cum era viata mea cand eram mai mica si pur si simplu nu-mi aduc aminte, dar ar fi fost frumos daca aveam vreun journal sau "diary" cum spunem noi. Amintiriile pentru mine sunt foarte importante, si stiu c-o sa-mi faca placere sa citesc chiar acest blog pe la vreo 45 de ani cand poate o sa am copii de 18 ani.

Dar de ce in romaneste cand eu vorbesc de o mie de ori mai bine in engleza?? Well vezi tu asta e o chestie. De vreo 8 ani (cred) tot ma intorc in romania la vara, sa-mi visitez familia si prietenii de acolo. Mereu ma distrez, mereu rad si MEREU plang dar mereu merita fiind ca mereu cunosc oameni noi care (unii dintre ei macar) sunt interesanti si invat multe de la ei. Si desi ca e greu la inceput cand ma intorc in romania fiind ca tot anu vorbesc in engleza, imi dau drumu destul de repede, si incerc sa prind cuvinte noi, expresii care-mi plac. Oh crede ma, nu le folosesc bine mereu. Chiar de multe ori incurc cuvinte si persoana cu care vorbesc habar n-are ce vreau sa spun cu adevarat. Se uita la mine ca la felu 14 :) Si e culmea ca oamenii din romania ma vad asa mai tacuta uneori si nu gasesc cuvintele potrivite...adica poate par mai prostuta pentru ei, dar aici in canada te fac din cuvinte de asa ceva n-ai mai vazut ;) Doar e normal, sunt la profil de engleza scris, fuck. Dar eu ma multsumesc sa vin in tara si sa vorbesc si eu ce pot acolo, si sa scriu pe mess ca sa nu-mi uit limba, si uite acuma scriu si un blog in romaneste deci sper sa nu uit!

So yeah ce sa mai spun, eu sunt fata aia din poza mai sus (no shit). Sunt complicata, complexata, ma gandesc la prostii, gresesc, sunt rea, am dusmani, chiar te provoc sa te pui cu mine... dar tot ma iubiti :)

Pot sa spun ca am multe fetze, sunt schimbatoare, rar o sa stii de fapt ce gandesc dar incerc sa fiu sincera cat pot.

Fatza ma da de gol de multe ori.

Imi place sa gandesc ca m-am maturizat mult in ultimi ani. Macar asa cred. Numai sunt asa disperata sa fac pe toata lumea fericita. Numai mint prea mult (decat daca simt ca e necesar, sau imi bat joc, of course). Numai gandesc ca pot face orice vreau in viata asta. Si toate astea find c-am trecut prin multe. Multe. Si probabil majoritatea s-au intamplat chiar in romania, vara.

Dar cred c-am vorbit destul pentru primu blog. Sunt doar la inceput de drum.

Ok ciaosito xoxo.