Aparente.

E noapte, tirziu... ee, e 1 dimineata dar e tirziu pentru mine ca trebuie sa ma trezesc in cateva ore. Am vrut sa fac a doua blog despre viata mea, adica despre viata de liceu si acuma viata la faccultate, dar nu pot sa dorm. Ma gandesc la altceva, mai interesant. Sau poate nu. Aparente.
Daaa, stii bine despre ce vorbesc. Totul pare cumva. Gandeste te la cate ori ai inceput o fraza cu, "mi se pare.." sau "cred ca..". Da. Ti se pare ca ceva este cum crezi, dar realitatea de mult ori e mult mai diferita.

Eu, pot sa recunosc, chiar daca, crede ma, nu sunt mandra sa recunosc, am fost mereu o geloasa. O da. Mare geloasa. Si chiar despre orice. Eram geloasa pe fete mai frumoase ca mine, mai slabe, mai destepte, mai funny, mai bogate, mai smechere...si ce a fost cel mai rau, am avut o prietena care era toate la o data. O frumoasa, inalta c-un corp atat de perfect. Cand mergeam pe strada impreuna, ma simteam invisibila langa ea. Ea nici nu incerca sa fie atat de frumoasa, se trezea din pat si parca era o zana. Avea un zambet fermecator, toata lumea o iubea iar ea era buna cu oricine. Imi placea de ea atat de mult, si ea la fel, si stateam impreuna mai tot timpu, mai mult acasa la ea. Si ce casa, era mai mult ca un palat! Avea de toate fata, iar la scoala nici numai spun, doar nota 10. Si mai era ceva, chestia pentru care am invidiato cel mai mult; avea un prieten perfect. Dar perfect, stii ce-i aia? S-au cunoscut de copii si erau impreuna de vreo mie de ani, cel putin. Era absolut innebunit dupa ea. Facea orice pentru ea. O saruta atat de profond. O lua de mana oriunde mergeau. Daca o supara, venea a doua zi acasa la ea cu flori. Ce ma durea cel mai tare era cum o privea. O privire atat de puternica, plina de iubire si admirare. M-am rugat la Dumnezeu sa se uita un baiat la mine macar o data cum se uita el la ea.

Dar asta a fost cand eram mici. Dupa un timp, eu numai am tinut legatura cu ea. Apoi dupa doi ani am auzit ca a plecat in alta tara cu familia. M-am gandit la ea din cand in cand. Imi aduc aminte cum tot gandeam ca ea a plecat in alta tara si acuma e SI mai tare decat era inainte, probabil ca l-a luat si pe prietenul ei. Uram cat de perfecta era viata ei. A, scuza ma, cat de perfect parea viata ei. Dupa alti doi ani, am primit vesti de la bunica mea ca ea s-a intors in romania. Ciudat, m-am gandit. Dupa cateva zile, m-a sunat. Foarte ciudat! Eu am crezut ca era mult prea perfecta sa ma mai caute pe mine. Eu care ma simteam un nimeni fata de ea. M-a intrebat daca as vrea sa merg pe la ea acasa, sa stam si noi de vorba c-a trecut mult timp. Am acceptat, si m-am dus la ea. Cand am vazuto pentru prima oara, imi venea sa mor de ciuda. Mai frumoasa ca inainte, maturizata, imbracata la patru ace, perfect bronzata, cu zambetu ala mare pe fata.
"Uite," mi-a spus, si mi-a dat o cutiuta, "stiu c-a fost ziua ta de curand, nu stiu daca o sa-ti placa.." Am deschis cutiuta, era o bratara de argint atat de frumoasa. In mintea mea eram disperata. Era chiar perfecta. I-am multumit, si am intrebat-o cum a fost in cealalta tara. "Foarte frumos...mersi." Mi-a spus scurt. Am intrebat-o ce mai face prietenu ei, daca l-a luat si pe el. "Da, e bine, totul e..." s-a oprit. Vedeam cum se lupta cu lacrimiile ei. "Nu e nimica bine, nu-mi vine sa cred ca asta e viata mea." Dintrodata m-am enervat. M-am gandit la toti anii astia si cat de mult o invidiam, era perfect, de ce draqu se plangea??
"Viata ta? Oh vai, saraca de tine. Esti prea frumoasa si prea bogata, si ai un prieten prea bun sa fie adevarat. Ai o viata perfecta! Niciodata nu o sa ma simt rau pentru tine!" Am tipat. S-a uitat la mine atent, ii curgeau lacrimiile.
"Perfecta? Asa ma vezi tu? Eu am niste parinti care imi dictez viata, care imi spuneau ca nu eram buna de nimica daca luam vreo nota sub 10. Tata o inseala pe mama iar ea e prea proasta si iubeste banii atat de mult ca sta cu el, dar nu ma lasa sa vorbesc cu ea despre nimica. L-a facut pe fratele meu si m-a pus sa stau cu el toata ziua cand era la munca. Si seara daca ea vroia sa iese undeva tot pe mine ma punea sa stau cu el. Si asa e ca prietenu meu este extraordinar, dar el nu e bogat, iar parintii mei nu il accepta. Cand am auzit ca trebuie sa plec din tara, am plans atat de mult si m-am rugat de ei sa nu plecam, crezi ca le-a pasat? Ce sa le pasa lor ca eu trebuiam sa incep liceu aici cu toti prietenii mei si prietenu meu. Am intrat intro despresie foarte mare, iar prietenu meu m-a asteptat tot timpul asta find ca m-a iubit, dar acuma ca sunt din nou in tara cu el, realizez ca nimica nu e la fel. Ne certam mereu, suntem foarte diferiti. Am crescut amandoi in timpul in care am fost departe unu de altu, iar acuma e ca un strain. Ce pot sa fac eu acuma, mama l-a nascut pe al doilea frate, iar acuma ma ocup mai mult de el. Trebuie sa iau totul de la capat. As fi vrut sa fiu ca tine..."
"Ca mine?? De ce?"
"Cum adica de ce? Tu nu ai niciun frate de ingrijit, nici o relatie serioasa. Parintii tai te iubesc si poti vorbii orice cu ei. Esti frumoasa si desteapta si te distrezi mereu. Esti o norocoasa."
Am stat mult timp sa ma gandesc la ce mi-a spus. Eu stiam ca parintii ei erau un pic mai dificili, si c-avea grija de fratele ei mereu, dar n-am considerat ca asta chiar o durea si era greu pentru ea. Si-a lasat toata viata aici in tara cand a plecat. A fost traumatizata, iar eu credeam ca se distra de minune. Iar prietenu ei, cel care o privea atat de frumos, el numai era asa nebun dupa ea cand si-a dat seama cat de multe s-au schimbat. Eu credeam ca totu era perfect. Tot timpu asta, ea vroia sa fie ca mine.

Aparentele inseala. Eu inca sunt invidioasa, dar m-am calmat mult. Am invatat ca nimica si nimeni nu e perfect, chiar daca asa ti se pare. Eu numai vreau sa fiu obsedata cu ce au altii, ci sa fiu fericita cu ce am eu. Si am multe. Good Night.