Cel care ti-a scapat.

Aha. Poate deja te doare inima cand vezi titlu asta. Multi, daca nu toti oamenii au trecut prin asa ceva. Persoana perfecta, cu care te-ai imaginat de atatea ori, dar a scapat cumva. Poate era cineva care era prea matur, sau cineva care iubea pe altcineva. Effectiv era o situatie prea complicata. Te gandesti la persoana mereu si ai vrea macar pentru un moment sa o simti aproape. Dar nu se poate.

Eu am trecut prin asta. Cunosteam un baiat, de cand eram mica, si mi-era atat de drag. Il vedeam doar vara, dar nu conta. Cand eram impreuna mereu era guarantat sa radem si sa ne simtim bine. Se aduneau cat mai multi copii si ne jucam de toate. Dar chiar cand eram intrun group mare, mereu vorbea de parca era doar pentru mine. Sau doar asa mi se parea? Asta nu am stiut niciodata. Eu mi-am dat seama imediat ca imi placea de el, chiar daca nu puteam sa ii spun in niciun caz. Mai scapam un flirt uneori, dar era o limita pe care o cunosteam amandoi si nu o puteam depasii, pentru ca era un risc prea mare. Imi placea de el prea mult, daca ma refuza, muream. Asa c-am ales toti anii astia sa-mi musc limba si sa ma prefac ca sunt doar amica lui.

Dar ce baiat. Nu, nu era cel mai frumos baiat, dar avea niste ochi si un zambet smecheresc care ma topea. Cand plecam de langa el, incercam sa zambesc ca el doar ca sa-l simt mai aproape. E genu de baiat care rar intanlesti in ziua de azi. Cu bun simt, politicos, cand e nevoie, dar tot baiat de cartier care stie orice vers de la parazitii si bug mafia. O gandire logica, mereu gasea o solutie. Foarte destept, si modest, niciodata nu s-a dat ceva care nu era. Enorm de sarcastic, iesea cu cele mai haioase replice daca cineva incerca sa-l ia la misto. Nu era un porc care vorbea despre femei ca niste tarfe. Chiar niciodata nu a incercat ceva aiurea cu mine, era foarte respectos. Si pentru asta il admir. Chiar daca nu vorbeam noi despre chestii prea serioase, stiam ca era acolo pentru mine daca era nevoie. Fara vrajeala de doi bani; baiatu asta era real. Uneori cand stateam langa el pe o banca imaginam cum ar fi daca l-as saruta. Sau alteori daca mergeam la magazin sau oriunde cu el imaginam cat de frumos ar fi sa ma ia de mana.

Dar timpul a trecut, inevitabil, iar toti am inceput o viata noua. Dupa liceu a venit facultatea, toata lumea era mai stresata, mai ocupata. Eu am cam pierdut legatura dupa un timp, dar venea timpu sa ma intorc si numai eram cu fostu meu, eram singura. Prima seara am stat acasa plictisita, si m-am dechis sa ies la o plimbare, singura de nebuna. Am vazut ca unii din gasca noastra erau pe afara, si mi-era un pic jena ca nu am mai vorbit cu ei ceva timp dar pana la urma m-am dus sa ii salut, macar. Cand l-am vazut pentru prima oara dupa atata timp parca nu puteam sa respir. Era neschimbat, aceiasi baiat dragut care m-a invatat versuri vulgare, care mereu ma aducea inapoi la pamant daca sufeream prea mult. Cand mi-a zis numele c-un zambet credeam c-o sa lesin acolo, dar i-am zambit inapoi si-am stat jos. Dupa cateva minute era de parca nimica nu s-a schimbat, chiar daca stiam ca totul s-a schimbat de fapt. Ne-am jucat carti si dupa ceva timp mi-a zis sa mergem pana la magazin sa luam niste bere. Am acceptat.

Tot drumu acolo nici nu stiam ce sa mai spun, era seara si mi-era atat de dor de el, daca mai beam si bere era clar c-o sa-l sarut. In sfarsit l-am intrebat daca are pe cineva. Mi-a raspuns da, si imediat s-a inrosit. Dintrodata m-am simtit rau, parca cineva mi-a dat un pumn in stomach, dar m-am prefacut ca eram fericita pentru el. Ca o amica buna. Mi-a povestit ca e cu ea de vreo cateva luni deja si totul mergea bine. Era foarte discret, desigur nu-mi dadea mai multe detalii. Dupa ce ne-am intors, am baut si ne-am jucat impreuna toata seara, m-am simtit minunat. Si asa a fost in fie care seara de atunci, pentru cateva saptamani. Chiar am devenit amici buni din nou, dar normal ca eram geloasa pe fata cu care era. Ea evident nu era de acolo, si ei se vedeau mai rar. Nu vorbea despre ea decat daca il intrebam, si orice raspuns era scurt. Uneori pleca mai incolo sa vorbeasca la mobil, si era clar ca vorbea cu ea dupa cum zambea. Eram geloasa.

Cand era ultima mea seara, ploua afara si nu era nimeni, si l-am sunat pe el ca sa-mi iau la revedere. Parea trist si mi-a spus ca vine la mine la scara sa stam un pic de vorba inainte sa plec. Am fost un pic surprinsa, dar fericita. Era vreo 12 noaptea, si a venit cu doua beri. Am vorbit ore intregi, nici nu stiu despre ce, nici nu conta. Radeam si ne aduceam aminte despre prostii ce faceam cand eram mici.
"Acuma s-au schimbat multe, numai suntem copii," i-am spus, un pic trista.
"Ei nu. Eu inca te vad cum ii injurai pe copii aia mai mari care te-au lovit cu mingea cand se jucau fotbal," mi-a zambit cald.
Apoi a venit momentul. Ne-am uitat amandoi unu la altu cateva clipe, fara nici un cuvant. Simteam ca vroiam sa explodez, sa tip cat de mult il iubesc, si cum tot ce-am vrut vreodata este sa fiu cu el. As fi facut orice sa fiu cu el.
"E cam tirziu, ar trebuii sa ma tirez pana nu ma dau ai mei disparut," a ras.
Si uite asa a trecut momentul.
M-a durut, normal, dar nu m-a mirat. El era cu cineva, o iubea, si niciodata nu i-ar face asa ceva. Nu el. Si absolut nu cu mine. Ti-am mai spus, gandire logica. L-am respectat mult pentru chestia asta. Stiam ca era o sansa prea buna ca nu o sa mai vorbim asa mult vreodata, si ca niciodata nu voi fi cu el, dar totusi, va fi mereu un baiat foarte special in viata mea. Un amic bun.