Rant.

Sti atunci cand numai poti de nervi si iti vine sa turbezi si sa tipi la toata lumea tot ce nu-ti convine? In engleza, asta se numeste un "rant". Si exact asta o sa fac, pentru ca numai pot, si mai bine decat sa tip la altii, scriu tot ce am pe suflet si gata.

Ok, in primu rand, sunt atat de furioasa ca sunt o fata. Sincer acuma e frumos sa se uita baieti dupa tine si sa te imbraci elegant, sa te machiezi, sa-ti faci paru, etc etc. Dar daca as putea, as prefera sa fiu baiat. Intro secunda m-as face baiat. De ce? FIIND CA M-AM SATURAT DE EMOTII. M-am saturat sa fiu atat de nebuna, sa plang, sa fiu suspicioasa cand totul e in regula. Sunt atat de nervoasa uneori, si alteori atat de emotiva, si trista si proasta. De ce nu pot sa fiu calma? Sa gandesc ca totul e bine si sa merg mai departe. Sa nu imi pese despre absolut totul, si sa fiu atat de obsedata si speriata de bombe?? Doamne cum ar fi sa ma despart de cineva, sa ma doara cateva minute, poate nici atat, si apoi sa las totul in urma, de parca nu s-a intamplat? Sa mint, sa fiu smecher, sa vrajesc pe toate fetele ca le iubesc dar de fapt ma iubesc doar pe mine si asa va fi mereu. Nu zic ca toti baietii sunt asa, nici aproape, doar zic ca uneori as vrea puterea asta mai mult decat orice.

Dar ce stiu ei despre fete proaste ca noi. Noi care ii asteptam seara de seara cand ei stau pe afara cu baietii. Noi care ne aranjam doar ca sa le fiim pe plac. Si apoi ei nici nu observ nimica, sau nu spun nimica decat, "unde mergi de arati asa?" Crezi ca nu-mi pare rau ca sunt asa? Ba da, imi pare foarte rau. Imi pare rau ca imi bate inima mai tare de fiecare data cand imi suna telephonu ca poate e el. La fel imi bate inima cand intra pe mess, doar ca sa fiu distrusa cand nici nu vorbeste cu mine, sau vorbeste de parca e cea mai plictisitoare conversatie in viata lui. Mai ales imi bate inima cand e langa mine, si mereu incerc sa spun ceva romantic, sa ii arat cat de mult tin la el, si el nu pare interesat deloc, sau spune o gluma. Dar cel mai mult imi pare rau ca imi pasa atat de mult, si nu pot trece peste. Apoi ma prefac ca totul e bine. Cum sa fie bine? In inima mea numai stiu ce se intampla. Dar nici nu am tupeu sa ma despart. Ca poate, poate, maine va fi diferit, si o sa-mi spuna ca ma iubeste, ca fara mine n-are nimica.

Si ce groaznic e sa-ti depinzi toata fericirea pe un baiat. Daca totul merge bine in relatia, zambesti la toata lumea, esti placuta, glumesti. Cand esti certata sau suparata, numai te intelegi cu nimeni, n-ai stare, nu poti sa dormi bine. Ce porcarie. Dar ce pula mea, asa e cand iubesti, am auzit.

Acuma sa spun ceva, care poate am stiut de mult dar nu am mai zis in "voce tare" niciodata.
Nu sunt fericita. Nu imi place viata mea.
Wow. E oribil cand realizezi asta. Dar este realitatea pentru mine, si chiar pentru destul de mult timp. M-am saturat atat de mult sa astept pentru viata mea sa inceapa cu adevarat. Cand eram mica la vreo 14 ani, stiam ca nu pot face nimica despre faptu ca traiesc in Canada si familia mea e atat de departe, si prietenu meu la timpu ala, pe care il iubeam enorm de mult. Ma durea inima in fie care zi ca eram departe de ei, as fi facut orice sa pot sa las tot si sa zbor inapoi in romania. Eram in depresii, dar totusi aveam un prieten super acasa in romania si prieteni minunati in canada cu care m-am inteles foarte bine si care m-au scos din atata tristete. Deci asa am continuat vara dupa vara sa ma intorc in Romania, sa plang ca o nebuna cand trebuia sa plec dar sa raman cu speranta ca poate anu asta va fi diferit si nu o sa mai vreau sa ma intorc in Romania. Dar nu a fost asa niciodata. Am incercat sa ma adaptez aici atat de mult, pe bune ca am incercat, dar ceva nu merge. Cand in sfarsit am ajuns in ultimu an de liceu, ma simteam o regina. Si chiar a fost un an belea. Aveam atatea planuri pentru anu viitor. Doamne o sa merg la faculatate si cat de tare o sa fie ca o sa cunosc o mie de oameni si o sa ma indragostesc si numai stiu ce prostii.

Eu am lucract mult pentru asta. Sa am o viata buna si sa numai imi doresc sa las totul si sa zbor in romania. M-am chinuit pentru note cat mai bune, dar si sa imi fac prieteni multi si sa ma distrez. Si tot mereu cand ajungeam inapoi in romania ma dadeam peste cap si numai vroiam sa plec. Dar eram mult prea slaba la minte ca sa nu ma mai duc in romania, sa numai fie o bataie de cap mereu, mereu. Si am platit. Si uite-ma acuma. Stau aici, acasa, unde ma gasesti mai mereu, si scriu intrun blog. Am de invatat o gramada dar eu scriu, n-am treaba. Cu dragostea, ca deobicei, am stat bine pentru putin timp si apoi totul s-a distrus, s-a dus naibii. Dar el zice ca nu e asa. Aha ok. Si de asta numai stie cum sa scape de mine mai repede. Dar e atat de usor sa scapi de mine. De ce nu o face? Nu inteleg. De ce, cand e evident ca vrea. E prea evident. Si eu cum sa ma port acuma? Sa imi cer scuze, sa incerc sa fac totul bine ca deobicei, dar in inima mea sa ma simt ca o proasta ca mereu sunt o lasa. Sa ma port cu indiferenta, sa ma prefac sa nu imi pasa de nimica, cand de fapt inima imi explodeaza si doar vreau sa-l simt aproape. Sincer atata vreau. Toata ziua ma gandesc la aceiasi chestie, sa-l revad si sa-l strang in brate. Sa-l sarut. Dar nu se poate. Si e doar un baiat; sa nu uitam. E.doar.un.baiat. Nu stiu ce se intampla, o sa vedem oricum. Nu inteleg de ce nu pot sa ma despart de el. Cat de greu o fi? Nu ma tratezi bine, te racesti de mine, vorbesti urat cu mine, ma faci sa ma simt ca o fata rea si proasta uneori, nici nu ne potrivim. Dar tin de el de parca as murii fara el. Nu as murii, poate as fi bonlava pentru putin timp, as fi trista, as plange, m-as simtii nasol, dar pana la urma imi trece. Si poate nici n-as mai vrea sa ma intorc in romania, asta m-ar scutii cu multi bani, si cu multa durere.

Dar nu prea cred. O sa continui cu toate astea, o sa ma descurc, o sa supravietuiesc, si poate, poate intrun final, voi fi si eu mai normala. Sunt prea dramatica. Nimeni nu iubeste o disperata. Calm the fuck down.